ANPRO

ANPRO
Asociația Profesorilor de Limba și Literatura Română ,,Ioana Em. Petrescu"

9 ian. 2010

Jurnal de cerc

În această zi, adică 17.11.2009, au venit la cercul de lectură cam trei sferturi dintre cerchişti. Am început cu un joc, casă-stradă-copil, în care doi copii formau o casă, iar casa îşi căuta un copil de câte ori doamna striga ,,stradă”.
Apoi, am intrat în cabinetul de română şi am aflat că jocul avea legătură cu tema întâlnirii, adică drepturile copilului, printre care se află şi dreptul la familie. A trebuit să facem un poster, după un plan de lucru dat de doamna profesoară, tot despre drepturile copilului. Echipa mea nu a reuşit să termine chiar totul, pentru că eu le dădeam idei, dar ele, adică coechipierele mele, nu le scriau.
A fost o întâlnire interesantă, mai ales că am aflat despre Convenţia privind drepturile copilului.

Stan Marco Antonio, clasa a VI-a A, Cercul de lectură Şoriceii de bibliotecă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu