Alți șoricei scriitori

,,Dilematix”, supliment al revistei ,,Dilema veche”, anul IX, nr. 461, 13-19 decembrie 2012, Aici sunt zăpezile de altădată

 

Legenda colindului cu steaua

de Vlad Cotorogea, cl. a V-a B

Liceul Greco-Catolic ,,Timotei Cipariu”

 

 

         Ȋntr-o dimineaţă rece de decembrie, când viscolea ȋngrozitor, doi fulgi de nea se desprinseră din viscol şi ȋncepură să cutreiere suprafaţa albă de pământ. Primul fulg de nea, Albicel, ȋl ȋntrebă pe celălalt, Friguleţ:

-             Oare am făcut bine că ne-am desprins de tatăl Viscol?

-             Nu ştiu. Cred că a fost bine pentru că acum putem vizita şi noi pământul.

Cei doi plutiră ce plutiră până când ce ajunseră la marginea unei păduri. Acolo auziră un zgomot. Fulgii de nea se speriară. Din codru ieşi un omuleţ verde, un goblin. Acesta avea ȋn mână o carte. Albicel şi Friguleţ ȋi spuseră goblinului:

-             Bună ziua! Cum vă numiţi? Pe noi ne cheamă Albicel şi Friguleţ.

-             Bună ziua! Pe mine mă cheamă Ciupercă-Verde şi sunt regele acestei păduri.

-             Pot să ştiu şi eu ce aveţi ȋn mână? ȋntrebă curios Friguleţ.

-             Este o carte care se cheamă „Lacul de Aur”.

-             Poţi să ne citeşti şi nouă din carte? ȋntrebară ȋntr-un cor fulgii.

-             Desigur! Ȋncep:

„Era odată, departe, departe, pe tărâmul zânelor un lac. Şi acest lac era fermecat: dacă puneai ȋn apa lui ceva, acel obiect se transforma ȋn aur...”

Povestea continuă până seara. După sfârşitul poveştii, fulgii de zăpadă ȋşi doriră să ajungă şi ei la acest lac şi să se transforme ȋn stele de aur.

Albicel ȋmpreună cu Friguleţ ȋşi luară rămas-bun de la Ciupercă-Verde şi plecară ȋn căutarea lacului fermecat. Zburară si plutiră până ce dădură de un lac.

-             Iată lacul feremecat! exclamă Albicel.

Chiar lacul fermecat era. Pe marginea lui erau brazi albiţi de zăpadă. Deodată, de pe un brad căzu un bulgăre de zăpadă chiar ȋn apă. Atunci nişte picături de apă atinseră corpul celor două steluţe, care se transformară ȋn steluţe de aur şi rămaseră acolo.

Câteva zile mai târziu, pe 24 decembrie, ȋnaintea miezului nopţii, pe lângă acel lac trecură doi băieţi. Ei ştiau că lacul e magic, aşa că nu-i atinseră apa. Pe marginea iazului, cei doi văzură steluţele de aur din zăpadă. Băieţii le luară de jos şi le agăţară ȋn vârful a două beţe. Cu aceste „baghete” se duseră la colindat şi compuseră un cântec, care astăzi se numeşte „Steaua sus răsare”.

Reinventarea zăpezii

de Dincă Alexandra- Maria

Clasa a VIII-a A

Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu”

 

Laboratorul chimistului Chimov se află la etajul 21, pe palier cu un cabinet medical pentru broaşte, o grădiniţă pentru copiii preşedintelui (nu că ar avea mai mult de 21…) şi un atelier de spart pahare. Pentru a ajunge acolo trebuie să urci 21 de trepte, iar uşa este închisă cu 21 de yale. Să nu mai zic că, pentru a-l vizita, trebuie să aştepţi exact 21 de minute.

Ultima data când am fost acolo, acum vreo 21 de zile, încerca să inventeze un nou tip de zăpadă. Azi trec din nou pe la el, să văd ce progrese a mai făcut, dacă o fi făcut.

Uite am ajuns şi deja au trecut două minute. Am observat că, faţă de data trecută, miroase mai puternic a cafea şi e o grămadă enormă de şerveţele pe covor. Oare ce-o fi în capul lui? Cum să-şi primească musafirii aşa?

― Alexandra, ai venit devreme! Cât e ceasul? Aaa, e trei jumătate! (N.a.: Şi ceasul avea formă de fulg de zăpadă!!! Nu îl înţeleg, eu nu am astfel de obsesii…21) Devii prea punctuală de la o vreme.

― Puteţi să-mi daţi şi-n scris asta?

― Şi prea amuzantă. Unde rămăseserăm data trecută?

― Îmi povesteaţi despre zăpada portocalie. Îmbinarea aceea fascinantă de atomi.

― Da, da. Am reuşit să aduc în aceeaşi cameră o moleculă de portocaliuzoniu şi una de zăpadogen. Nu se combină deloc. Nu înţeleg unde e fisura.

― Aţi încercat şi cu roşon?

― Cu ce? Să-mi iasă zăpada roşie?! Eu o vreau portocalie. PORTOCALIE cu „P” de la potasiu.

Am tăcut. Chimov se întoarse cu spatele şi porni spre camera de experimente. L-am urmat. Doar nu puteam să pierd descoperirea secolului XXV (a anului 2421, mai exact).

― Puneţi halatul!

Lângă uşă era mereu un halat de rezervă. Şi încăperea asta era plină cu vapori de cafea.

― Profesore, de ce miroase peste tot a cafea?

― Nu prea am mai dormit în ultimul timp. Experimentul îmi mănâncă tot timpul. Ştii, ca un chimist adevărat, timpul tău nu mai este aşa important. Trebuie să te dedici întru-totul proiectului tău.

Şi acesta a fost singurul moment în care am regretat că mi-a plăcut chimia.

― Trebuie să recunosc că, de la ultima ta vizită, nu prea am făcut mari progrese. Adică nu am făcut deloc.

S-a prăbuşit în scaunul lui portocaliu şi a stat acolo ceva timp.

„Cum să-l ajut să-şi termine proiectul? Dacă el nu descoperă zăpada portocalie, eu pic anul. Gândeşte, gândeşte… zăpadă… portocaliu… zăpadă portocalie… Ia stai puţin!”

― Şi dacă am amesteca portocaliuzoniu doar cu apă şi după am îngheţa ce am obţinut?

― Încercat. Eşuat, zise fără să se sinchisească să deschidă ochii.

― Frumoasă încurajare, am zis şi am strâmbat din nas.

Mi-am mai frământat puţin căpşorul chimionizat.

„Ce bine era când mă jucam cu zăpadă! Uuu, câţi copii ne strângeam la bătaia cu bulgări! Copii. Copiii mereu înveselesc adulţii. Dacă aş aduce câţiva dintre copiii preşedintelui aici, sigur i-ar mai da puţină energie şi profesorului. Poate aşa o să-i vină o idee bună.”.

Am ieşit din apartament, încercând să nu fac zgomot şi m-am îndreptat spre grădiniţa de alături. Mă simţeam ca un ninja. Nu a durat mult până o turmă de pitici a năvălit în laborator.

― Ce-i asta?! Ajutooor! Alexandra, cine a lăsat copiii ăştia în camera mea de experimentare?

― Hai că sunt drăguţi! Uite-i cum se joacă cu… Nu, copii, nu atingeţi…

 [Momentul BOOM!]

― Ce-au făcut?! Mi-au distrus cercetările, zise cu lacrimi în ochi.

― Eu cred că tocmai ţi-au finalizat proiectul, am început eu să râd când am văzut bucăţele portocalii plutind aproape de tavan.

― E,e,e formidabil! Trebuie să anunţ presa, televiziunea. Scapă de chestiile astea, spuse uitându-se la copii.

A format un număr şi a aşteptat câteva secunde înainte ca cineva să-i răspundă.

― Aici, Televiziunea National 21. Cu ce vă putem ajuta?

― Am reuşit! Am reuşit! Am inventat zăpada portocalie!

― Iar dumneata?! Data trecută când „ai inventat” ploaia cu suc de portocale, ne-ai pus pe drumuri degeaba.

― Nu, nu. De data asta e real. Am revoluţionat Crăciunul. Copiii nu o să mai ducă lipsă de zăpadă în perioada sărbătorilor. Şi ce mai zăpadă le-am făcut! Portocalie, domnişoară, portocalie!

― Bine, bine. Dacă e iar o alarmă falsă, să ştiţi că vă fac reclamaţie, spuse interlocutoarea lui şi îi închise în nas.

― Ai auzit? Vin. O să fiu un om faimos!

Peste două zile, în ziarul 21 News:

„ Albert Chimov, marele chimist, a umplut de bucurie inimile a sute de copii. Zăpada portocalie a devenit un fenomen mondial…”