Continuă povestea Planeta pitică, de Adina Popescu

...Planeta pitică îşi găsise, în sfârșit, menirea. Nu mai trebuia să rătăcească prin univers in căutarea unei orbite sau a unui nume. Era chiar centrul unui nou sistem solar. Sau cel puţin așa credea ea.
Nu după multă vreme, corpurile cerești care se învârteau in jurul ei au plecat. Nu erau niște planete hotărâte să trăiască intr-o galaxie. Rătăceau, ca şi ea, prin univers în căutarea unei case, a unui nume, a unei vieţi. Ea mai avea un motiv: flacăra din interiorul ei era tot mai puternică, iar căldura care o înconjura era mult prea mare pentru niște corpuri cerești pitice care nu aveau nici trecut, nici înţeles. Așa că pitica a rămas din nou singură.
Din oră in oră, din minut in minut, din clipă in clipă, steaua în care s-a transformat Pitica devenea din ce in ce mai strălucitoare. Atât de strălucitoare încât nici ei nu-i venea să creadă ce vede, ce simte, ce este.
Dar, din păcate pentru Pitică, dorinţa oamenilor a devenit realitate. Iar aceasta a realizat adevărul de abia când a observat că lumina care o înconjura era acum mai puternică decât ea. În câteva secunde, steaua care era acum s-a prăbușit în haos, înapoi in galaxia celor nouă planete care au subapreciat-o. Dar nu s-a oprit acolo. S-a îndreptat către pământ mai repede decât au putut oamenii să o localizeze, din nou.
- Uite o stea căzătoare! a exclamat entuziasmată o fetiţă, către sora ei.
- Pune-ţi o dorinţă… o sfătui aceasta.
- Îmi doresc să...
- Eu îmi doresc să iau un zece la astronomie, i-a spus aceasta fetiţei. Tu ce ai vrea?
- Eu știu ce-mi doresc: ca măcar o dată cei mari să dea mai multă importanţă lucrurilor mărunte…
- Cum ar fi? întrebă aceasta curioasă.
- Cum ar fi…această stea să ajungă cândva un soare.
- Da, unele lucruri ar trebui să conteze mai mult. Hai în casă, se face târziu.
- Vin imediat! a răspuns fetiţa îngândurată.
Planeta Pitică o privea pe fată ca şi cum ştia ce gândeşte, ca şi cum ar fi putut să-i îndeplinească dorinţa.
De acum nu mai era o planetă, nici o stea. Era umbra unei lumi nevăzute şi speranţa multor oameni. Dar Pitica ştia că soarele acestei galaxii se va stinge la un moment dat. Atunci ea urma să fie steaua cea mai importantă pentru toate acele planete care nu au acceptat-o în universul lor, pentru oamenii care au încercat să o distrugă şi, desigur, pentru toţi cei care au crezut în ea de la început!
Uneori, lucrurile mărunte ar trebui să conteze mai mult!

Niţu Adriana Iulia, Clasa a VII-a B

Continuă povestea Planeta pitică, de Adina Popescu

Acum, planeta pitică era o stea care dăruia speranţă tuturor corpurilor cereşti ce se învârteau în jurul ei. De la un timp, în acea galaxie era o linişte de nedescris. O planetă micuţă se rătăci prin întunericul adânc, până când ajunse la nucleul galaxiei. Cu prietenie, o întrebă pe eroina noastră:
-Mă scuzaţi, doamnă stea, mă primiţi şi pe mine în această lume a planetelor pitice?
-Eu îţi dau acceptul, dar va trebui să-ţi găseşti o orbită confortabilă.
-Mulţumesc, nici nu ştiţi cât mă bucur!
-Ba cred că îmi pot imagina, spuse amabilă steaua unică din Univers.
-Dar cum puteţi fi aşa amabilă cu toate planetele? replică planeta pitică, foarte curioasă.
-Păi...şi eu am fost o planetă rătăcită căutându-mi o orbită numai a mea, însă toate planetele m-au respins din cauza staturii mele. Terra, o planetă albastră şi foarte bună cu semenii săi, m-a ajutat, însă oamenii care o populau s-au speriat de mine şi au trimis o rachetă, în spaţiu, care m-a adus aici. Acum, încerc să fiu amabilă cu planetele şi să le permit să se învârtă în jurul meu.
-O, dar prin câte aţi trecut! Însă, cum aţi ajuns regina acestei galaxii?
-Eu am fost prima planetă aici, iar mii şi mii de ani am acceptat milioane de planete rătăcite. Noi, planetele rătăcite, am format o familie numeroasă şi sper că va creşte de la an la an.
-Văd că sunteţi multe şi vă mulţumesc din suflet că, în înghesuiala asta, m-aţi primit şi pe mine.
-Nu ai de ce! Eu îţi mulţumesc pentru faptul că ni te-ai alăturat!
Privind cu ochii inimii, observăm că, după mii de ani, familia planetelor pitice s-a înmulţit şi sunt fericite.

Dincă Alexandra
Clasa a V-a A